Acalazia esofagiana este o afectiune neurologica descoperita in secolul al XIX-lea, iar în prezent, există o rată crescută de incidentă și un număr mare de cazuri confirmate. Deși se crede că acalazia esofagiana poate fi una dintre cele mai rare cauze de disfagie, acumularea de date din ultimii ani arată altceva. Acalazia esofagiana este o afectiune impovaratoare sia socială, sia clinic, pana la un anumit grad, fiind potrivit sa se acorde o atentie sporita asupra simptomelor sale și sa se ofere un tratament adecvat și eficient pentru a salva vieți și câștigă mai multă înțelegere asupra bolii.
Introducere: definirea și epidemiologia acalaziei esofagiene
Acalazia esofagiana, cunoscută și sub denumirea medicală de achalasia, este o boală neurologică subclasificată în bolile disfagiei motorii. Are adesea o etiologie necunoscută, dar ar putea fi o boală autoimună cu o componentă genetica. Aceasta este o forma neplacuta de disfagie (tulburare in inghitirea alimentelor), caracterizata prin incapacitatea esofagului de a se relaxa și de a se propagare alimentele, care poate duce in cazuri severe la obstructie totala a alimentatiei. Previziunile epidemiologice estimau ca acalazia esofagiana se afla in spatele aproximativ 2% din cazurile disfagiei neurologice.
Simptomele și diagnosticul acalaziei esofagienne
Principalele simptome ale acalaziei sunt disfagia și regurgitația. Disfagia poate fi acută sau cronică și poate fi extrem de dureroasă. Pacienții pot prezenta, de asemenea, o scădere a greutății corporale, o scădere a sistemului imunitar și chiar un grad de anxietate, deoarece această boală interferează în mod direct cu actul de a mânca. De asemenea, se poate prezenta și un sentiment de jenă socială. În cazurile avansate, pacienții pot suferi de unele complicații cum ar fi anemie, malnutriție și încălcări ale aspirației (înghițire excesivă de alimente) – ceea ce poate duce la pneumonia aspirativă.
Diagnosticul acalaziei se face prin examen fizic si teste imagistice. Examenul fizic poate implica verificarea regurgitației, palparea esofagului și testarea sensibilitatii la presiune. Utilizarea testelor imagistice cu ultrasunete, RMN și radiografia toracică poate fi, de asemenea, o parte importanta a diagnosticului. Testele de radiografie pot fi folositoare pentru a detecta eventuale blocaje sau deformații esofagiene, iar testele ultasunetelor vor permite medicilor sa cerceteze functionalitatea muschilor esofagului.
Cauzele acalaziei esofagienne
Etiologia acalaziei rămâne necunoscută, dar se crede că etiologia sa este cel mai probabil autoimuna. Unii experți sugerează că boala poate fi cauzată de o deteriorare a neuromielinei, ale cărei vase de sânge alimentează celulele nervoase responsabile de activitatea esofagului. Există, de asemenea, evidinte că boala ar putea avea și o componentă geneticǎ, însă mai multe cercetări sunt necesare pentru a confirma acest lucru.
Tratamentul acalaziei esofagienne
Tratamentul acalaziei esofagienne include interventii chirurgicale, medicamentoase si modificari ale dietei si stilului de viata. Exista mai multe proceduri chirurgicale comune utilizeate pentru a preveni simptomele acalaziei, precum artroscopia perorală, terapia endoscopica, adeziotomia si laparoscopia. Terapia endoscopica includ atat proceduri nechirurgicale, precum botoxul, cat si proceduri chirurgicale simple care taie nervii pozitivi, incetinind conducerea axonala.
Adeziotomia – procedură chirurgicala care consta dintr-un incizie chirurgicală în mușchii esofagieni pentru a reduce căptușeala lor excesivă – poate ajuta, de asemenea, la relaxarea esofagului și la prevenirea simptomelor. Laparoscopia este o procedură invazivă care implică introducerea unor dispozitive speciale prin intermediul unui corp. Aceste dispozitive vor ajuta la relaxarea și dilatarea esofagului. Uneori, tratamentul acalaziei include, de asemenea, unele modificari ale dietei, cum ar fi dieta „soft”, care se bazează pe alimente mai blânde, și dietele bogate în fibre.
Unii dintre cei mai populari medicamente utilizati in tratamentul acalaziei sunt agonistii receptoarelor alfa2-adrenergice, cum ar fi agonistii gastroparezinei si papaverina. Aceste medicamente sunt, de obicei, administrate intravenos, încercând să stimuleze relaxarea țesutului esofagului și să prevină contracția țesutului. Aceste tratamente farmacologice sunt utile în ameliorarea simptomelor acalaziei, deși eficacitatea lor poate varia în funcție de pacient și de gravitatea simptomelor.
Complicatiile acalaziei esofagiene
Cele mai frecvente complicații ale acalaziei esofagiene pot fi:
- regurgitatie cronica
- aspiratia alimentelor
- obstructie totala a alimentatiei
- malnutritie si pierderea in greutate
- anemie
- tulburari de crestere
- infectii
- anorexie
